Ce este întâmpinarea în procesul civil

Întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul sau intimatul, după caz, se apără, în scris, față de cererea reclamantului, petentului, apelantului, recurentului, etc. Pentru buna desfășurare a procesului civil, legea instituie obligativitatea depunerii...

Cum pot fi recuperate cheltuielile de judecată

Cheltuielile de judecată pot fi recuperate prin două modalități, fie în cadru litigiului care le-a generat, fie în cadrul unei acțiuni separate. În situația în care cheltuielile de judecată se solicită chiar în cadrul litigiului în care au fost avansate, dovada...

Ce este capacitatea de exercițiu

Capacitatea de exercițiu (sau capacitatea de a contracta) este aptitudinea unei persoane fizice de a încheia singură acte juridice (contracte). Spre deosebire de capacitatea de folosință (aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații), care se dobândește la...

Ce este procesul verbal de contravenție

Procesul verbal de contravenție este actul juridic unilateral prin care persoana abilitată de lege, numită agent constatator, constată săvârșirea unei fapte de natură contravențională și aplică sancțiunile prevăzute de lege persoanei vinovate, numită contravenient....

Cum se interpretează contractul civil

Nu de puține ori se ivesc situații în care clauzele unui contract sunt neclare, conducând la divergențe între părți. Folosirea greșită a unor termeni, utilizarea unor expresii improprii, preluarea unor modele de contracte neadaptate intenției reale a părților, ș.a....