Capacitatea de exercițiu (sau capacitatea de a contracta) este aptitudinea unei persoane fizice de a încheia singură acte juridice (contracte). Spre deosebire de capacitatea de folosință (aptitudinea persoanei de a avea drepturi și obligații), care se dobândește la nașterea persoanei și încetează la moartea acesteia, capacitatea de exercițiu se dobândește treptat.

Persoanele cu vârstă de până la 14 ani nu au capacitate de exercițiu, ceea ce presupune că pot încheia în mod valabil acte juridice doar prin reprezentanți legali (părinți) sau tutori. Aceste persoane pot totuși încheia personal acte de mică valoare, cu caracter curent, sau acte de conservare a patrimoniului (spre exemplu, pot achiziționa produse alimentare).

Persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 ani și 18 ani au capacitate de exercițiu restrânsă, ceea ce presupune că pot încheia personal acte de mică valoare, cu caracter curent, acte de conservare, dar și acte de administrare (spre exemplu, pot încheia un contract de reparații ce nu are caracter urgent). Actele de dispoziție se pot încheia doar prin reprezentanții legali (părinți) sau tutori.

Persoanele care au împlinit vârsta de 18 ani au capacitate de exercițiu deplină, ceea ce presupune că pot încheia orice act juridic, inclusiv acte de dispoziție (spre exemplu, contracte de vânzare). În anumite situații, pentru încheierea valabilă a unor acte juridice legea impune îndeplinirea unor condiții speciale (spre exemplu, cumpărarea armelor letale necesită deținerea unui permis de port-armă).

Actele încheiate cu nerespectarea regulilor indicate mai sus sunt sancționate cu nulitatea. În principiu, doar minorul sau reprezentantul legal/tutorele acestuia, pot invoca nulitatea contractului încheiat de persoana lipsită de capacitate sau cu capacitate de exercițiu restrânsă.

Te-ar mai putea interesa Ce este executarea silită.