Teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în unități administrativ-teritoriale. Unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu.
Comuna este unitatea administrativ-teritorială de bază care cuprinde populația rurală unită prin comunitate de interese și tradiții, alcătuită din unul sau mai multe sate, în funcție de condițiile economice, social-culturale, geografice și demografice. Comunele pot avea în componența lor mai multe localități rurale denumite sate, care nu au personalitate juridică.
Pentru a dobândi statutul de comună, o localitate trebuie să îndeplinească următorii indicatori cantitativi și calitativi minimali:
- numărul de locuitori: 1.500;
- procentul locuitorilor care se ocupă de activități neagricole: 25%;
- locuințe construite după anul 1960: 45%.
Totodată, prevederile legale instituie și alte condiții ce trebuie îndeplinite pentru înființarea unei comune, precum potențialul economic care să asigure echilibrul bugetar al comunei, existența de spații construite pentru primărie, școală primară și gimnazială, dispensar, farmacie, post de poliție.
Ce mai trebuie să știm? Deși indicatorii cantitativi și calitativi minimali pot suferi modificări de-a lungul timpului, statutul de comună recunoscut unei localități nu se pierde în măsura în care nu sunt îndepliniți noii indicatori minimali.
