Potrivit legii, aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile se aplică conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier în cazul săvârșirii următoarelor fapte:

  • depășirea cu mai mult de 70 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;
  • neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune;
  • efectuarea, de către conducătorul de autovehicul, pe autostradă sau pe drumul expres, a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, a circulației în sens contrar sensului de circulație, a circulației sau traversării de pe un sens de circulație pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părți carosabile.

Ce mai trebuie să știm? Pe lângă aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de conducere pentru o perioadă de 120 de zile, faptele de mai sus atrag și aplicarea amenzii prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni.