Înființarea ministerelor se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra programului de guvernare și întregii liste a Guvernului, în procedura de învestitură. Ministerele se organizează și funcționează numai în subordinea Guvernului.
Prim-ministrul poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înființarea, desființarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere.
Ministerele au în structura organizatorică direcții generale, direcții, servicii și birouri, denumite generic compartimente. Atribuțiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare și funcționare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului.
În funcție de natura atribuțiilor, unele ministere pot avea în domeniul lor de activitate compartimente în străinătate, înființate în condițiile legii. Înființarea, desființarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare se aprobă de Președintele României, la propunerea Guvernului.
Ce mai trebuie să știm? Personalul din cadrul ministerului poate avea calitatea de funcționar public, de funcționar public cu statut special sau poate fi personal contractual, după caz, în condițiile legii.