Întreprinderea familială, pe scurt IF, este o întreprindere economică, fără personalitate juridică, organizată de membrii unei familii. IF este constituită din 2 sau mai mulți membri ai unei familii.

IF se constituie printr-un acord de constituire, încheiat de membrii familiei în formă scrisă, ca o condiție de validitate. Acordul de constituire va stipula, sub sancțiunea nulității, datele de identificare ale membrilor familiei și ale reprezentantului desemnat din rândul acestora, condițiile participării, cota procentuală a fiecărui membru la beneficii și la pierderi, raporturile dintre membrii IF, condițiile de retragere și data întocmirii.

Reprezentantul desemnat prin acordul de constituire va gestiona interesele IF în temeiul unei procuri speciale, sub forma unui înscris sub semnătură privată. Procura specială se semnează de către toți membrii întreprinderii care au capacitate de exercițiu deplină și reprezentanții legali ai celor cu capacitate de exercițiu restrânsă. Deciziile privind gestiunea curentă a IF se iau de către reprezentantul desemnat.

Actele de dispoziție asupra bunurilor afectate activității IF se vor lua cu acceptul majorității simple a membrilor întreprinderii, cu condiția ca această majoritate să includă și acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului.

Înregistrarea și autorizarea funcționării IF se efectuează de către registrul comerțului în a cărui rază profesională este situat sediul. Pentru lista completă a documentelor necesare înființării IF puteți consulta site-ul oficial al Oficiului Național al Registrului Comerțului.

În scopul exercitării activității pentru care a fost autorizată, IF poate stabili relații contractuale, în condițiile legii, cu orice persoane fizice și juridice, cu alte IF, cu întreprinderi individuale sau cu PFA, pentru efectuarea unei activități economice, fără ca aceasta să îi schimbe statutul juridic dobândit potrivit prezentei secțiuni.

IF nu are patrimoniu propriu și nu dobândește personalitate juridică prin înregistrarea în registrul comerțului. Spre deosebire de situația PFA și II, IF nu poate angaja terțe persoane cu contract de muncă.

Membrii unei IF pot fi simultan PFA sau titulari ai unor II. De asemenea, aceștia pot cumula și calitatea de salariat al unei terțe persoane care funcționează atât în același domeniu, cât și într-un alt domeniu de activitate economică decât cel în care și-au organizat IF.

Membrii unei IF sunt asigurați în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale și au dreptul de a fi asigurați în sistemul asigurărilor sociale de sănătate și al asigurărilor pentru șomaj, în condițiile prevăzute de lege.

Spre deosebire de situația societăților, prevederile legale stabilesc faptul că IF are obligația de a respecta normele privind contabilitatea în partidă simplă.

Ce mai trebuie să știm? Membrii IF răspund solidar și indivizibil pentru datoriile contractate de reprezentant în exploatarea întreprinderii cu patrimoniul de afectațiune și, în completare, cu întreg patrimoniul acestora, corespunzător cotelor de participare.