Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege în competența altor autorități ale administrației publice locale sau centrale.

Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani și se exercită de la data la care acesta este legal constituit până la data la care consiliul local nou-ales este legal constituit.

Potrivit prevederilor legale, printre principalele atribuții ale consiliilor locale se numără următoarele:

  • aprobă, la propunerea primarului, bugetul unității administrativ-teritoriale, virările de credite, modul de utilizare a rezervei bugetare și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
  • aprobă, la propunerea primarului, contractarea și/sau garantarea împrumuturilor, precum și contractarea de datorie publică locală prin emisiuni de titluri de valoare, în numele unității administrativ-teritoriale;
  • stabilește și aprobă impozitele și taxele locale;
  • alege viceprimarul, din rândul consilierilor locali, la propunerea primarului sau a consilierilor locali;
  • aprobă, în condițiile legii, la propunerea primarului, înființarea, organizarea și statul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituțiilor publice de interes local, reorganizarea și statul de funcții ale regiilor autonome de interes local, precum și înființarea, reorganizarea sau desființarea de societăți de interes local și statul de funcții al acestora;
  • exercită, în numele unității administrativ-teritoriale, toate drepturile și obligațiile corespunzătoare participațiilor deținute la societăți sau regii autonome;
  • hotărăște înființarea sau reorganizarea de instituții, servicii publice, societăți și regii autonome;
  • hotărăște darea în administrare, concesionarea, închirierea sau darea în folosință gratuită a bunurilor proprietate publică a comunei, orașului sau municipiului, după caz, precum și a serviciilor publice de interes local;
  • hotărăște vânzarea, darea în administrare, concesionarea, darea în folosință gratuită sau închirierea bunurilor proprietate privată a comunei, orașului sau municipiului, după caz;
  • avizează sau aprobă, după caz, documentațiile de amenajare a teritoriului și urbanism ale localităților;
  • atribuie sau schimbă, după caz, denumiri de străzi, de piețe și de orice alte obiective de interes public local;
  • conferă persoanelor fizice române sau străine cu merite deosebite titlul de cetățean de onoare al comunei, orașului sau municipiului, în baza unui regulament propriu.

Ce mai trebuie să știm? Dacă bugetul unității administrativ-teritoriale nu poate fi adoptat de către consiliul local după două ședințe consecutive, care au loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se desfășoară pe baza bugetului anului precedent până la adoptarea noului buget, dar nu mai târziu de 45 de zile de la data publicării legii bugetului de stat în Monitorul Oficial al României.